Prost de bun

In general, oamenii sunt rai iar ei stiu asta. Viata ii face ca la un moment dat sa ia in calcul sa fie buni. Acest trend al bunatatii a fost insa inteles gresit.
Fiindca a fost inteles gresit, oamenii suporta consecintele “bunatatii” lor.
In mediul profesional bunatatea inseamna concesie, sa oferi cuiva care stii ca nu merita. De unde stii? Pentru ca ai observat acea persoana si ai constatat lipsa ei de valori. Mai exact, ai vazut ca ar fi in stare oricand sa iti infiga un pumnal in spate; din cauza lipsei de sens, si-ar da sens propriei vieti prin viata ta, prin ceea ce ai tu. Acesti oameni sunt extrem de perfizi.
Tu nu trebuie sa iti doresti sa fii bun ci just. Sa ajuti pe cine se vrea ajutat insa fara a porni de la mila, obligatii sau alte slabiciuni.
In relatii bunatatea este sora cu sclavia; daca esti un yes men, partenerul nu va ezita sa te batjocoreasca. Tu te autoumilesti si nu iti dai seama dar atunci cand si el incepe sa te umileasca, scoti sabia.
Nu e nevoie de oameni buni sau rau ci de oameni corecti, prezenti, reali.
In filmul “Cavalerul”, Maria Antoaneta are un moment de “bunatate” in care ii da drepturi printr-un ordin cavaleresc celui care ii va deveni calau mai tarziu, contribuind la declansarea revolutiei franceze. Cel pe care ea l-a ajutat nu a apreciat ce a primit, din contra, el s-a simtit indreptatit si s-a transformat intr-un om fara limite caruia i se cuvine totul. Orgoliul lui nu s-a supus circumstantelor. S-a folosit de sistem pana sistemul nu i-a mai fost util iar apoi l-a distrus, atentie, devenind remarcabil prin valoarea personala si prin ceea ce a dobandit si exercitat in cadrul sistemului din care a facut parte. Fata de Maria Antoaneta si fata de sistem el a parut rau, tradator, dar fata de popor, pentru ca si-a intors fata catre el, a fost un erou. Oare s-ar fi gandit el la nevoile poporului daca ar fi obtinut postul pe care si-l dorea? Mai mult ca sigur ca nu, ar fi avut cu ce sa isi tina orgoliul ocupat pentru mult timp. Insa, pentru ca a pierdut lupta, s-a aliat cu dusmanul devenind partizanul poporului. La fel se intampla si in viata, cand omul nu primeste ce vrea, devine o bruta. Se aliaza cu cel slab, cel flamand ca sa se razbune pe cel puternic. Cand lucrurile stau in acest fel si viata pare inspirata din jungla, de ce ar face sens sa vorbim despre bunatate?
Este necesar ca oamenii sa nu mai confunde bunatatea cu compromisul, mila, concesiile, cu orice comportament de tip salvator.
Nu trebuie sa salvezi pe nimeni in aceasta viata. Singurul act de bunatate este sa te salvezi pe tine iar pentru asta nu iti ajunge o viata.
Pentru fapte bune nu trebuie sa ai emotii, sa intri in povestea altora ori sa devii erou pe seama altora; daca poti face bine, fa-l insa ai grija pe cine ajuti si de ce. Ceea ce faci din slabiciune, nu se numeste bine.