Atunci ti-l faci, sau continui sa il cauti, sau te deprimi. Evolutia sistemelor societatii noastre unice a fost extrem de dinamica in ultimii ani ceea ce ne-a facut sa ne indoim si mai tare de noi, fiind tamaiati in mod continuu cu sentimente de imperfectiune, inadecvare, irelevanta s.a.m.d. Ce am facut? Ne-am dus la psiholog, guru, psihiatru, ne-am ingrasat, am slabit, ne-am deprimat, ne-am inveselit cu new age si cox; omul si-a dat tot interesul sa faca ceva ca sa se “adecveze” vremurilor si mai ales pentru a-si gasi locul in societate. Sigur ca scena era plina de cei “relevanti” si “irelevantii” nu mai aveau loc. Atunci cand iti cauti locul este posibil ca el sa nu existe. La fel si cand iti cauti un drum in viata. Poate ca nu ai un drum si e necesar sa ti-l creezi.
Care este atitudinea ta? Astepti nemultumit sa ti se faca loc sau construiesti, zilnic, la tine?
Tot ceea ce primesti si este peste puterile tale, intr-un fel sau altul, se va clatina sau iti va aduce costuri destul de mari.
Singura solutie sustenabila este sa cresti odata cu ceea ce faci. Cresterilor exponentiale le corespunde un declin pe masura.
Cum iti faci loc in lume? Cu demnitate. Daca iti vinzi demnitatea, ce mai ramane din tine? Sigur ca atunci cand esti pe punctul de a fi ingenuncheat, oferta care ti se face pare a fi unica si de neratat. Sa luam exemplul unei femei care, in schimbul supunerii sexuale, va primi anumite favoruri sau chiar drepturile pe care le are in mod firesc intr-un mediu academic sau profesional. Dar la fel patesc si barbatii care sunt constransi cu abuzuri sau cu amenintari care le pun in pericol traiul. Alegerea din acel moment le va deschide o directie de viata.
De ce abuzul, injosirea, constrângerea, coruptia ar fi porti de rai spre viata buna?
E new-age-ul creat ca sa dea de lucru “pierzatorilor” sociali?
Sunt mersul la psiholog si preocuparile new age noua religie a ratatilor care in loc sa se trezeasca si sa intre intr-un proces de maturizare se afunda si mai tare in sentimente de insuficienta, inadecvare si vinovatie pentru ce au facut stramosii din ultimele zece generatii?
E aceasta preocupare pentru “dezvoltarea personala” un instrument nobil, de viata buna sau doar o ratacire mentinuta de un magnetism psihic nejustificat? Are valoare strategica sau e doar un purgatoriu al inadaptatilor social in care isi pierd de tot vitalitatea si ritmul vietii, exilandu-se in unghere mentale si ideologice halucinante si nerealiste care le distorsioneaza si mai tare realitatea?
Poate ca ideea e buna dar rezultatul ce indica?
Ne place sau nu, noul challenge este sa gandim critic. Si poate este o idee buna sa ne oprim din halucinat, din naivitate si sa facem rugaciunea adevarului. Sfant adevar, arata-te si da-mi abilitatea de a gandi critic pentru ca m-am saturat sa fiu prost si credul sau prost si infatuat. Ce optiuni mai am?