Daca gandurile tale s-ar vedea, cum te-ai simti?
Daca emotiile tale ar exploda, ce proportii estimezi ca ar avea?
Daca propriul corp ar alege ce e bine pentru el, ce viata ai duce si ce alegeri ai face?
Cat traiesti pentru altii si cat traiesti pentru tine?
Cat iti prietuiesti viata?
La aceasta ultima intrebare, fiecare om ar acorda punctaj maxim. Vorbele sunt usor de exprimat, nu costa, nu necesita mare efort. Plus ca exista si convingerea care sa sustina aceasta afirmatie. Lipsesc doar faptele.
Cititorul se va simti usurat pentru ca el stie ca face fapte bune pentru propria persoana. Doar traim in epoca wellness-ului. Oamenii mananca sanatos, fac miscare, etc. Insa iau masurile pe care le cosidera ei necesare si fac ce vor ei. De cele mai multe ori, deciziile lor legate de lifestyle sunt facute pentru a sustine o reteta identitara, pentru a arata bine, pentru privitori.
Iar ceea ce tine de sine este tabu.
Putem afirma cu certitudine ca omul iubeste mai tare viata altora decat propria viata pentru ca majoritatea actiunilor sale sunt modelate din exterior, el face aproape totul pentru privitori si mai nimic pentru el. Cheltuieste oricand 80.000 eur pe o masina dar nu da niciodata 2000 eur pentru evolutia interioara.
Problema se pune atunci cand corpul nu mai poate sustine ceea ce omul a creat.
Aici apare revolta pe propriul corp.
Daca ne-am imagina un dialog intre minte si ficat, piele sau un alt organ, ar fi ceva de genul:
– De ce nu ma sustii?
– Pentru ca nu mai pot! Tu imi dai furie, ranchiuna, invidie zilnic, ma mai supui si la efort iar apoi ai asteptari de la mine sa ma prefac, sa para ca totul e bine. Afla ca eu nu mai pot functiona!
– Ba o sa poti! Voi merge la cel mai bun medic!
In realitate nu exista nici macar acest dialog iar omul este ferm convins ca este obligatia medicului sa il salveze.
In timpul cautarilor, aude din stanga si din dreapta ca este si el responsabil de anumite schimbari insa nu vrea sa accepte si prefera sa caute un alt medic, mai bun.
Intre timp, omul se incarca negativ si mai tare, dezvolta ranchiuna la ranchiuna din cauza ca drumul ales de el nu functioneaza. I-ar strange de gat pe toti din cauza ca nu ii rezolva problema.
Omul face orice ca sa nu fie responsabil pentru el. Decat sa lupte cu el insusi pentru a vindeca o boala, ii este mai simplu sa o accepte, sa o integreze in viata lui.
Cel mai periculos moment este chiar acela in care omul accepta boala/afectiunea.
Daca el ar zice: “da, am niste simptome de… pe care le provoc si le mentin prin…dar am devenit constient, iau masurile necesare si am rabdare cu corpul meu ca sa isi revina, sunt perfect sanatos si imi este drag de mine” ar fi bine.
Insa omul parca e in asteptarea bolii pentru ca ea ii da tarcoale la nivel mental de ceva vreme, el constientizandu-si actiunile uneori.
Iar daca boala apare, omul o inrautateste gasind VINOVATI, facandu-i pe altii responsabili ca nu l-au mentinut sanatos.
Fiecare om stie ce face gresit.
Iar greseala porneste de la faptul ca nu accepta anumite lucruri/situatii de viata/decizii, se opune, se infurie, judeca, uraste, nu iarta, se imbolnaveste si …. .