Oamenii din societate se poarta mercantil, masurand fiecare relatie in balanta interesului. Ei isi aleg asociatii doar dintre cei pe care ii considera „pe nivelul lor”, iar pe ceilalti ii trateaza cu dispret, ca pe niste trepte pe care calci doar cand trebuie. Iar atunci cand au nevoie de ei, chiar si pentru o clipa, tot nu le pot ascunde privirea de sus, refuzul de a-i vedea ca egali.
Dar adevarul e altul. Multi dintre acesti „alesi” nu sunt decat pasageri conjuncturali ai unor cercuri rarefiate, umbre ridicate temporar de imprejurari. Nivelul pe care il afiseaza e fragil, artificial, si in timp se destrama. Pentru ca oamenii cu bani si putere nu au timp si nici chef sa menajeze impostura, iar cand mastile cad, cei care pareau invincibili se prabusesc printre primii.
In logica interesului, ei marginalizeaza pe cei care nu le seamana, ii arunca la periferie, convinsi ca lipsa de statut inseamna lipsa de valoare. Dar viata isi bate joc de calculele lor: cei exclusi infloresc, precum ghioceii care strapung gheata, si ajung acolo unde meritau. Iar atunci, falsii „selecti” se intorc, isi cauta amintirile, numerele de telefon, incearca sa recupereze ce au pierdut.
Acolo ii loveste adevarul crud: nimicnicia pe care au vazut-o in ceilalti era reflexia propriei lor nimicnicii. Ei nu au avut niciodata forta autentica de a fi in acele cercuri rarefiate, ci au fost doar pasageri conjuncturali, spectatori ai unei straluciri imprumutate. Cei pe care i-au dispretuit nu erau mase de sacrificiu, ci potential neinteles.
Uneori oamenii sunt atat de orientati pe interes incat ajung sa creada ca apartenenta la un cerc inseamna superioritate. Dar superioritatea conjuncturala e o gluma cinica a sortii: ii ridica pentru o clipa doar ca sa-i lase sa cada si sa arate cat de goi erau in realitate.