Exista relatii care nu se masoara prin timp, ci prin lumina.
Relatia dintre un mentor si cel pe care il ghideaza este una dintre ele. Nu este doar profesionala, ci existentiala: o intalnire intre o experienta care a invatat sa vegheze si o constiinta care se cauta.
In psihologia dezvoltarii si in studiile despre mentorat, aceasta legatura trece prin patru etape: initiere, maturizare, separare si redefinire. De la entuziasmul inceputului pana la desprinderea finala, totul este o negociere subtila a asteptarilor – o pendulare intre apropiere si autonomie.
Dar tocmai in aceste asteptari se joaca, adesea, sensul si fragilitatea mentoratului.
Asteptarile firesti: despre incredere si responsabilitate
Un mentor lucid nu cauta discipoli care sa-i semene, ci oameni care sa se depaseasca.
Dincolo de competenta, are cateva asteptari esentiale:
respect pentru timp si limite;
pregatire reala din partea mentee-ului – intrebari, reflectii, nelinisti autentice;
onorarea promisiunilor reciproce;
comunicare deschisa si feedback sincer;
cresterea autonomiei mentee-ului, nu dependenta de mentor.
Literatura de specialitate arata ca mentoratul autentic este o forma de insotire, nu de substituire.
Mentorul nu merge in locul celuilalt, ci merge alaturi de el – pana cand celalalt isi gaseste propriul pas.
Cand asteptarea devine proiectie
Uneori, lumina se tulbura. Un mentor poate cadea in capcana unor asteptari nespuse, aproape inconstiente:
sa vada in mentee „rezultatul” sau, dovada propriei valori;
sa creada ca mentee-ul trebuie sa-i semene sau sa-i confirme viziunea;
sa devina indispensabil, mereu disponibil;
sa confunde grija cu controlul si sprijinul cu dominarea.
La randul sau, mentee-ul poate proiecta asupra mentorului imaginea parintelui atotstiutor.
In acel moment, relatia se dezechilibreaza: mentorul devine salvator, iar mentee-ul, dependent.
Ceea ce la inceput era o flacara de orientare se transforma intr-un foc mistuitor, care consuma.
Mecanismul din spate: perceptia care distorsioneaza
Psihologic, totul se leaga de efectul asteptarii (Pygmalion effect): ceea ce asteptam de la celalalt tinde sa devina realitate.
Daca mentorul transmite, chiar si subtil, ca se asteapta la performanta, mentee-ul o va cauta.
Dar daca asteapta conformare, mentee-ul va deveni obedient, nu autentic.
Totul depinde de perceptia rolurilor:
mentorul ca facilitator sau ca autoritate;
mentee-ul ca partener activ sau ca elev etern.
Cand aceste perceptii se distorsioneaza, relatia isi pierde scopul: in loc sa formeze constiinte autonome, creeaza dependente elegante.
Cele mai frecvente greseli nu vin din rautate, ci din teama
Dificultatile din mentorat nu au cauze morale, ci emotionale:
teama de a fi uitat (pentru mentor);
teama de a gresi sau dezamagi (pentru mentee);
teama de a pierde conexiunea (pentru amandoi).
Un mentor lucid are nevoie de auto-reflexie constanta:
de ce vrea sa ofere, ce il face sa continue, ce asteapta in schimb.
Mentoratul este o forma rafinata de iubire lucida: daruieste fara a poseda, influenteaza fara a impune, lumineaza fara a orbi.
Parabola candelei aprinse: metafora echilibrului
Parabola femeilor care trebuie sa tina candela aprinsa vorbeste despre veghe si continuitate.
Lumina candelei este simbolul atentiei vii, al constiintei care nu adoarme.
Dar a tine candela aprinsa nu inseamna a arde pana la epuizare, ci a sti sa o intretii, sa o protejezi de vant, sa o hranesti cu discernamant.
Asa este si mentoratul.
Un mentor care „tine candela” trebuie sa se ingrijeasca si de propria flacara.
Daca arde fara masura, lumina se va stinge.
Iar un mentee care primeste acea lumina trebuie, la randul sau, sa invete sa aduca uleiul propriu: efortul, prezenta, curajul.
Lumina mentorului nu este un dar de consumat, ci un foc de preluat.
Adevaratul mentor nu formeaza ucenici care raman in umbra lui, ci oameni care duc mai departe flacara – fara sa o confunde cu persoana care a aprins-o.
Cand relatia e vie, candela nu se stinge
Mentoratul autentic este o prietenie spirituala intre doua constiinte care se recunosc in miscare.
Asteptarile devin sanatoase doar cand sunt rostite, revizuite si traite cu respect reciproc.
Lumina nu este o datorie unilaterala, ci o co-creatie: mentorul ofera focul, mentee-ul il pastreaza, si din acea lumina comuna se nasc oameni mai intregi.
Pentru ca, la final, un mentor bun nu vrea discipoli recunoscatori – ci oameni luminosi, care vor sti, la randul lor, sa tina candela aprinsa.