Ideea ca „tot ce te deranjeaza la ceilalti te oglindeste” este poate unul dintre cele mai prost intelese clisee ale dezvoltarii personale fast. E genul de formula care suna profund, dar care, la o examinare filosofica serioasa, se prabuseste. Este psihologie pop ambalata in metafizica ieftina.
In primul rand, confunda complet reactia afectiva cu identitatea personala. Faptul ca un comportament ma irita nu inseamna ca il port in mine, ci ca intra in conflict cu valorile mele. Indignarea morala nu e dovada unei umbre, ci dovada unei structuri etice. E un non sequitur monumental sa transformi orice dezaprobare in auto-oglindire.
In al doilea rand, ideea contrazice radical filosofia alteritatii. Exista o traditie serioasa – de la Sartre la Levinas – care arata clar ca tensiunea cu celalalt apare din faptul ca libertatea lui se ciocneste de libertatea mea, nu pentru ca suntem oglinzi unul altuia. Uneori ma deranjeaza tocmai ceea ce nu seamana deloc cu mine. Conflictele nu sunt holograme ale psihicului meu, sunt ciocniri reale intre proiecte existentiale diferite.
Apoi, teza aceasta anuleaza realitatea celuilalt: reduce comportamentul lui la o proiectie interna a mea. Levinas ar numi asta o eroare etica grava. Celalalt nu e un ecran pe care imi proiectez propriile defecte, ci un subiect cu intentii si actiuni reale, uneori chiar obiectiv problematic. A spune ca totul e „despre mine” este o forma de solipsism emotional – exact genul de auto-centrare narcisica pe care dezvoltarea personala fast o incurajeaza.
Mai mult: ideea este nefalsificabila. Orice contraexemplu e reinterpretat ca „rezistenta”, „blocaj”, „trauma”. Este o dogma circulara, nu un argument. Orice teza care nu poate fi infirmata nu are valoare epistemica. E doar misticism motivational ambalat ca adevar universal.
In plus, reduce diferenta dintre constiinta etica si proiectie psihologica. Exista situatii in care ceea ce simt nu este proiectie, ci discernamant. Uneori ceea ce ma deranjeaza este pur si simplu gresit, lipsit de respect, abuziv, agresiv. A transforma orice reactie etica intr-o oglindire psihologica este o infantilizare a subiectului si o banalizare a responsabilitatii morale.
In esenta, cliseul acesta este produsul cel mai curat al dezvoltarii personale fast: suna profund, dar elimina complexitatea reala, anuleaza alteritatea, dispretuieste etica si ignora filosofia. E o scurtatura pseudo-inteleapta, care transforma orice abuz intr-o „lectie despre tine” si orice luciditate etica intr-un „trigger interior”.