De multe ori, in viata, ni se intampla sa devenim, pentru ceilalti, niste porti. O simpla recomandare, o vorba spusa la momentul potrivit, o prezentare facuta cuiva potrivit – toate acestea pot deveni usi care se deschid pentru altii. Nu e nevoie sa „sacrifici” nimic spectaculos; uneori, o clipa de atentie e suficienta pentru a schimba un destin.
Si totusi, apare intrebarea: trebuie sa facem asta?
Daca deschizi usa pentru cineva, accepti si ca acea persoana va intra intr-un spatiu pe care tu l-ai facut accesibil. Nu ai control asupra pasilor ei ulteriori. Poate ca va construi ceva, poate ca va ruina, poate ca va uita cine i-a deschis poarta. Ajutorul tau poate ramane invizibil sau, mai rau, poate fi luat de-a gata. Si atunci, te poti intreba: a meritat?
Daca alegi sa inchizi usile si sa le pastrezi doar pentru tine, castigi linistea si controlul exclusiv asupra drumurilor pe care le-ai descoperit. Iti spui ca fiecare e responsabil pentru propria cautare. Dar acest refuz al generozitatii are un pret subtil: lumea in jurul tau devine mai stramta, mai rece. Relatiile pierd profunzimea care se naste din impartasire, iar tu, chiar daca iti pastrezi avantajele, ramai izolat intr-un castel al propriilor porti.
Totusi, nu orice om merita sa treaca pragul usilor tale. A deschide pentru cei demni inseamna a investi in curaj, noblete si caracter. A deschide pentru cei slugarnici, oportunisti sau lipsiti de coloana vertebrala inseamna a te face partas la un drum care nu te reprezinta si a-ti asuma riscul de a vedea cum darul tau e intors impotriva ta. Selectia nu e un act de mandrie, ci de luciditate.
Mai este insa ceva: oamenii care deschid usi altora cu bucurie, fara calcule, ajung la randul lor in fata unor usi mari, aparent de netrecut. Iar atunci, cei mai simpli oameni, uneori straini aproape intamplatori, le deschid cu usurinta aceste porti, fara sa simta ca au facut un mare efort. Ceea ce pentru tine pare zid, pentru altul poate fi doar o usa usoara. Si reciproca aceasta a deschiderii creeaza o circulatie nevazuta a generozitatii.
Poate ca adevarata intrebare nu este „sa ajut sau sa nu ajut?”, ci cum sa o fac. Cu discernamant, fara a te pierde pe tine, dar nici fara a te inchide complet. Usi poti deschide din eleganta interioara, dar numai pentru cei care stiu ce inseamna demnitatea pasului facut printr-o poarta daruita.